Teatrul National „Marin Sorescu" Craiova

Str. A.I. Cuza, Nr. 11, 200585-CRAIOVA
Tel. +40.251.415.363, +40.251.413.677

Valori ale Teatrului

 

Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european

Ediţia a III-a, Craiova 1-4 noiembrie 2007

 

Teatrul Naţional « Marin Sorescu » vă invită în perioada 1-4 noiembrie, a.c., la cea de-a treia ediţie a unei manifestări devenită deja de tradiţie: « Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european ». Naţionalul craiovean şi-a propus ca deziderat al unor atari întâlniri tocmai armonizarea dintre diferitele concepţii şi viziuni manageriale ale teatrelor membre ale Convenţiei Teatrale Europene, precum şi definirea şi aplicarea unor proiecte comune menite să consolideze importantul mozaic cultural reprezentat de cele 40 de teatre membre ale Convenţiei.

Totodată, Teatrul Naţional « Marin Sorescu » doreşte la fiecare nouă ediţie să prezinte invitaţilor veniţi din Europa, dar şi celor sosiţi din România, noile sale premiere, dintre care unele au participat la prestigioase festivaluri internaţionale şi au obţinut premii care atestă valoarea în timp teatrului din această parte de ţară.

Astfel, la ediţia din acest an teatrul craiovean va prezenta invitaţilor spectacolele cu piesele, « Cânta maică-mea în far » (regia, Alexandru Boureanu, 1 noiembrie, ora 19), « Medeea » (regia, Yiannis Parakevopoulos, 2 noiembrie, ora 19), « Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului » (regia, Silviu Purcărete, 3 noiembrie, ora 19) şi « Romeo şi Julieta » (regia, Yiannis Paraskevopoulos, 4 noiembrie, ora 19). Duminică, 4 noiembrie, oaspeţii sunt invitaţi să viziteze ansamblul cultural C. Brâncuşi de la Tg.-Jiu, precum şi mânăstirea Tismana.

Ceea ce va face însă diferenţa dintre această ediţie şi anterioarele va fi găzduirea Adunării Generale a CTE de către teatrul craiovean, prilej cu care sunt aşteptaţi aici cei 40 de directori de teatre membre ale Convenţiei. Directorul general al T.N. “Marin Sorescu”, Mircea Cornişteanu, totodată secretar al CTE, a obţinut ca teatrul craiovean, şi implicit Craiova, să fie gazda acestei importante reuniuni la care sunt aşteptaţi oameni de teatru precum Jean Claude Berutti, preşedintele în exerciţiu al CTE, Giles Croft, vice-preşedinte, Primoz Bebler, trezorier, Andy Bargilly, adjunct al seretarului general, Patricia Canellis, delegat general. Discuţiile şi alegerile pentru următorul board al CTE vor avea loc în zilele de 2, respectiv 3 noiembrie. La Craiova urmează să sosească lideri ai teatrelor membre ale Convenţiei, directori şi manageri ai unor teatre precum: Théâtre des Osses - Centre dramatique fribourgeois (Givisiez, Elveţia), Thalia Theater Hamburg (Germania), Theatre national Rustaveli (Tbilisi, Georgia), Comédie de Genčve (Elveţia), CDN- Théâtre National de Nice (Franţa), West Yorkshire Playhouse (Leeds, UK), Théâtre des Capucins (Luxemburg), CDN- Comédie de Saint-Etienne (Franţa), Det Norske Teatret (Oslo, Norvegia), Volkstheater Wien (Austria), Lietuvos nacionalinis dramos teatras (Vilnius, Lituania), Hessisches Staatstheater Wiesbaden (Germania), Piramatiki Skini tisTechnis- Amalia Theatre (Salonic, Grecia), Fondazione TeatroDue Parma (Italia), Hrvatsko Narodno Kazaliste Split (Croaţia), Teatr Nowy im. Tadeusza Łomnickiego w Poznaniu (Polonia), CDN Comédie de Valence (Franţa), Slovensko narodno gledališče Drama Ljubljana (Slovenia), THOC - Cyprus Theatre Organisation (Theatrikos Organismos Kyprou) (Nicosia, Cipru), Svobodnyi Teatr/ Le Théâtre libre de Minsk (Belarus), Slovensko narodno gledališče Nova Gorica (Slovenia), National Theatre of Kosova (Prishtina), Srpsko Narodno Pozoriste (Novi Sad, Serbia), Slovensko narodno gledališče Drama Ljubljana (Slovenia), Stadttheater Klagenfurt (Germania), Slovensko mladinsko gledalisce (Ljubliana, Slovenia)), Schauspiel Köln (Germania), Théâtre de la Ville d'Esch (Luxemburg), Helsingin Kaupunginteatteri (Finlanda), Traverse Theatre (Scoţia), Staatsschauspiel Dresden (Germania), Théâtre National de la Communauté Wallonie Bruxelles (Belgia), Slovenské Narodné Divadlo (Bratislava, Slovacia), Theater an der Parkaue, (Berlin, Germania), Den Nationale Scene (Bergen, Norvegia), Jugoslovensko dramsko pozoriste (Belgrad, Serbia), Devlet Tiyatrolari (Ankara, Turcia), Hrvatsko Narodno Kazalište Ivana pl. Zajca Rijeka (Croaţia),Hrvatsko Narodno Kazaliste Split (Croaţia) şi teatrul gazdă, “Marin Sorescu”.

 

 

 

 

                 Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european

 

Ediţia a III-a, Craiova 1-4 noiembrie 2007

 

În perioada 1-4 noiembrie, în organizarea Teatrului Naţional « Marin Sorescu », la Craiova s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a manifestării « Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european », dedicată prezentării şi promovării internaţionale a spectacolelor teatrului craiovean. Naţionalul din Bănie şi-a propus ca deziderat al unor atari întâlniri armonizarea între diferitele concepţii şi viziuni manageriale ale teatrelor membre ale Convenţiei Teatrale Europene (CTE), precum şi definirea şi aplicarea unor proiecte comune menite să consolideze importantul mozaic cultural reprezentat de teatrele membre ale Convenţiei.

 

La ediţia din acest an, oaspeţii străini au putut vedea spectacolele cu piesele « Cânta maică-mea în far » (regia, Alexandru Boureanu, 1 noiembrie), « Medeea » (regia, Yiannis Parakevopoulos, 2 noiembrie), « Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului » (regia, Silviu Purcărete, 3 noiembrie) şi « Romeo şi Julieta » (regia, Yiannis Paraskevopoulos, 4 noiembrie).

 

La deschiderea şedinţei Adunării Generale a CTE, care a avut loc în sala de protocol a Consiliului Judeţean Dolj au fost prezenţi Demeter Andras, secretar de stat în Ministerul Culturii, Constantin Dascălu, vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Prefectul judeţului Dolj, Silviu Dumitru, a adresat un salut participanţilor.

 

 S-au discutat probleme ale activităţii curente şi de perspectivă, s-au făcut primiri de noi membri şi s-au ţinut alegeri pentru noul consiliu de administraţie. La sesiunea de la Craiova au participat 32 de directori, manageri, secretari literari şi şefi ai departamentelor de marketing din 17 ţări. Noul consiliu de administraţie este alcătuit din: Jean Claude-Berutti,  director al Comédie de Saint-Etienne, preşedintele ales al CTE, Giles Croft, vice-preşedinte, director al Teatrului Nottingham Play House, Mircea Cornişteanu, secretar general, director general al Teatrului Naţional Marin Sorescu, Primoz Bebler, trezorier, director al Teatrului Naţional din Nova Gorica, Slovenia, Christa Müller – Thalia Theater,  Jörg Bochow – director al Teatrului de Stat din Stuttgart, Gisčle Sallin – director al Théâtre des Osses, Fribourg, Elveţia.

 

 

 

Dragan Klaic, expert internaţional, a susţinut un workshop cu tema “Perspective ale unui repertoriu teatral model”, în timp ce Jean Claude-Berutti a dizertat asupra “Politici-lor culturale europene”. Următoarele sesiuni ale Adunării Generale vor avea loc anul viitor la Valence (Franţa), respectiv Istanbul (Turcia).

NICOLAE COANDE, secetar literar TN “Marin Sorescu” Craiova