CÂNTAREA CÂNTĂRILOR – TEATRUL POESIS

Sala Amza Pellea

20

februarie

Recital al actorului EMIL BOROGHINĂ, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova

Coordonator artistic: Alina Hiristea

Coordonator literar: Nicolae Coande

Editare video: Ciprian Duică

Sonorizare: Marius Marciu

Lumini: Dodu Ispas

Operator video: Florin Chirea

Regia tehnică: Cristian Petec

Durata: 1h 15min

Emil Boroghină şi un mirabil spectacol teatral – poetic

Cântarea Cântărilor – Premieră !
Primul teatru de poezie din România

La inițiativa domnului Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu”, pe 25 septembrie, la Craiova, ia naștere Teatrul POESIS, primul de acest fel înființat în România. Primul spectacol al noii instituții va fi susținut la data sus amintită, la sala Amza Pellea, de fondatorul teatrului, dl. Emil Boroghină. Spectacolul-premieră Cântarea Cântărilor, unul dintre marile poeme de dragoste ale lumii, va fi urmat de o selecție de sonete din operele lui Dante, Petrarca, Michelangelo, Ronsard, Shakespeare și Eminescu făcută de Emil Boroghină. Despre personalitatea acestuia, George Banu se exprima la superlativ: „La Emil Boroghină, ceea ce captivează e o sonoritate de violoncel /…/: în spatele versurilor identificăm discreția subtil modulată a unui interpret ce se expune în toată umanitatea sa! Recitalul e și o radiografie afectivă.”

În actuala formulă, Teatrul POESIS este un Program al Teatrului Național „Marin Sorescu” și al Teatrului „C. Nottara” din București susținut de managerii Alexandru Boureanu, respectiv Marinela Țepuș, și de directorul artistic al teatrului craiovean, Vlad Drăgulescu.

Lansarea noului Program Teatrul Poesis reprezintă, în acest moment, un demers unic în peisajul teatral românesc; în Europa există de mai mult timp câteva astfel de teatre, precum Maison de la Poésie din Paris sau Teatrul  Poème din Bruxelles. Fuzionarea poeziei cu imaginile și muzica, întrupată de prezența actorilor creează o sinteză a artelor prin limbajul imediat, viu al teatrului.

Noul recital al actorului Emil Boroghină, Societar de onoare al Teatrul Naţional Craiova, şi-a potenţat şi amplificat admirabil un nucleu tematic gândit şi împlinit sub semuul unui binom de o unicitate exemplară a fiinţei umane: Eros şi Poesis.
Nemântuit – încă – şi pătimaş îndrăgostit de poezie, slujite cu un rar devotament de peste şase decenii, provocator, cum a rămas, Emil Boroghină propune, acum, un fel de pariu cu un substrat de sfidare a memoriei noastre suferinde sub asediul unui ev marcat de o generalizată liberalizare a superficialităţii şi cancanului mediatic. Pariul subînscrie o interogaţie, cu substrat retoric, anume dacă, în paradigma atâtor dezavuări, sub pretextul derobării de marile lecţii ale tradiţiei, Poezia mai este şi în ce fel posibilă. Şi cum mai poate fi autentificat un astfel de test orgolios dacă nu asociind-o, mai ales sub semnul uneia dintre speciile sale cele mai exigente, sonetul, Iubirii.
Gândit astfel, spectacolul propune un parcurs oarecum singular de la neobişnuitele versuri ale „Cântării cântărilor”, cu senzualismul lor amoros integrat, cu un gust încă misterios, Sfintei Scripturi, trecând prin Dante, Petrarca, Michelangelo, Ronsard, Shakespeare şi sfârşind cu Eminescu. Un ceas şi ceva de flux al unei recitări cu o impedanţă în aparenţă egală întreţin atenţia la acelaşi palier de acuitate.
Impresia cea mai covârşitoare a acestui spectacol-experiment a fost, pentru mine, cea a unei continuităţi organice verificabile în egală măsură sub aspectul poeticităţii şi al filonului tematic. Se decantează astfel, îmi pare, un adevăr axiomatic prin care eros şi poesis, ca instanţe constitutive ale fiinţei umane, înfnmtă Timpul şi, de asemenea, îl transcend prin înfruntarea victorioasă a morţii. Poezia, în ipostaze glorioase datorate geniului omenesc distribuit unora dintre cei mai hărăziţi destinatari ai săi, îşi găseşte sălaş în intimitatea noastră cea mai tainică, neatinsă de scurgerea ireparabilă a Vremii. Şi a vremurilor.
Că dialogul îndrăgostit dintre mire şi mireasă i-a determinat pe mulţi exegeţi avizaţi să ah·ibuie Cântării lui Solomon epitetul de … teatru poetic justifică încă şi mai deschis opţiunea lui Emil Boroghină. Cu Dante şi Petrarca, sonetistul Michelangelo dăltuind cu pana în marmora cuvântului, cu Shakespeare cauţionând eternitatea poetică a iubirii anulând orice tentaţie a finititudinii existenţiale, dar şi cu cele, relativ puţine, dar mirabile sonete eminesciene ce-ar trebui să-i umilească pe detractorii săi post-modernizaţi”, întregul parcurs recitativ capătă, pe rând, măsura unui imn, a unui omagiu, ca şi a unui mai mult decât oportun memento al spiritului creator surprins în câteva pagini exemplare ale istoriei sale.
Ca în atâtea prilejuri, surd la sirenele demoralizante ale modei şi ale mondenităţii, Emil Boroghină îşi susţine, cu o iubire trudnică, ataşamentul său constant faţă de Marea Bibliotecă a Poeziei, cu un gust selectiv ce-i poartă spectacolul până spre fonna unui singular evangheliar al erosului transfigurat liric.

(George Popescu Cuvântul libertăţii, 16 martie 2015)

 

În gravul, austerul peisaj al cărţilor canonice din Vechiul Testament, străbătut îndeobşte de figuri venerabile, pioase, răsare privirilor uimite ale neavizaţilor, ca o întrebare mereu deschisă, superba, rara floare a Cântării cântărilor (Şir haşirim). Graţioasa poveste de iubire dintre regele Solomon şi Sulamita, oacheşa păstoriţă, este una din cele mai vechi pastorale din istoria literaturii universale, păstrând, în străvechea ei structură toată prospeţimea şi spontaneitatea mişcării unor suflete care se cheamă, se găsesc, se pierd şi se regăsesc, după înaltele legi nescrise ale dragostei.
Ca în marea poezie a lumii, aici nu mai e vorba de simple figuri de retorică, ci de simboluri care revelă adâncimile arhetipale, unice, esentiale ale iubirii.
Ca la Dante, bunăoară, dincolo de sensul unei poezii imediate, de accesibilitate nemijlocită, depăşind elementele denotaţiilor simple, trecem pe treptele poeziei cele mai înalte care transfigurează. Eroul devine astfel mirele etern, ea este mireasa veşnică, iar întâlnirea lor este nunta, hierogamia, taina supremă a unirii, cu valenţe cosmice şi adânc psihice, tălmăcită ca atare în filosofii antice. Forţa iubirii reuneşte elementele cosmosului, cosmicizează lumea, fuzionează elementele, după cum lipsa iubirii generează durere, haos, sterilitate. Chemarea care răsună în toate rândurile poemei este una care anunţă şi cheamă toate elementele lumii, de la macro-la microcosmos şi până în străfundurile sufletului, la unitatea originară, la începătoarea patrie a spiritului. Iubirea străluceşte astfel ca o făgăduinţă supremă a refacerii fiinţei originare în perfecţiunea ei întreagă. Iar nunta, simbol suprem, adevărată sărbătoare a spiritului, încununează marea, tainica iubire dintre făpturi, părţi, fragmente care aspiră să redevină unitate, totalitate, în feluri le metaforice în care o spuneau şi Platon şi Paul din Tars ori chiar alchimiştii medievali, referindu-se la nunta elementelor. Şi această plenitudine a făgăduinţei spiritului, adăugată frumuseţii poetice propriu-zise, dă vechiului poem ebraic valoarea capodoperelor literaturii universale.
Sonetele relevă, ca pagină de lirică excepţională, rezultatele cufundării în lumea amintirii, exprimate în valori muzicale şi incantatorii de o calitate sugestivă unică.

Zoe Dumitrescu – Buşulenga

Calendar

Momentan acest spectacol nu este disponibil.